Anna Lesko, consilier la Falsez pentru tine , Protv

Octombrie 9, 2018

Falsez pentru tine, noul show care va începe în această toamnă la Pro TV, îl are prezentator pe Mihai Bobonete.

Alături de el vor fi patru consilieri, Anna Lesko, Monica Anghel, Gojira și Răzvan Fodor să-și spună părerea, pentru a ajuta fiecare invitat special să descopere care dintre concurenții de pe scenă are, într-adevăr, voce și care falsează.

În fiecare ediție Falsez pentru tine, câte un artist cunoscut în muzica românească va trebui să analizeze ca un adevărat detectiv opt concurenți aflați pe scenă, pentru a descoperi cine are voce și cine falsează, însă fără ca aceștia să cânte. În fiecare rundă, invitatul elimină concurenții despre care crede că nu au voce, iar totul va fi dezvăluit la final.

Fiecare invitat special va avea ajutorul celor patru consilieri ai emisiunii. Cu toții se vor folosi de propria experiență și intuiție, iar după fiecare rundă telespectatorii vor afla adevărul: a eliminat invitatul special un concurent cu voce sau un falsor?

Dacă invitatul special a făcut alegeri bune până la final, telespectatorii vor urmări un duet între concurentul finalist și cântărețul celebru. Concurentul afon care reușește să-i păcălească pe invitat și consilieri că are voce și ajunge în finală pleacă acasă cu un premiu de 10.000 de lei. Dacă finalistul este un bun cântăreț, HaHaHa Production îi va produce primul single.